Statutul Asociației


Data actualizării: 18.08.2025

Actul modificator: Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociației nr. 1 / 18.08.2025

1. DENUMIREA, FORMA, SEDIUL, DURATA

1.1. Denumirea asociaţiei este: ASOCIAȚIA ALUMNI GHEORGHE LAZĂR BUCUREȘTI, cu prescurtarea uzuală: A.L.B. (Alumni Lazăr București).

1.2. Asociația Alumni Gheorghe Lazăr București, denumită în continuare "Asociația", se constituie și funcționează în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 26 / 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 39 din 31 ianuarie 2000 (în continuare "OG 26/2000"), cu modificările și completările ulterioare, ca persoană juridică română, apolitică și fără scop patrimonial.

1.3. Sediul Asociaţiei este situat la adresa: București, sector 5, str. Colonel Corneliu Popeia, nr.36, etaj 1, biroul nr. 2, cod poștal 051802.

1.4. Durata de funcţionare a Asociaţiei este pe termen nedeterminat.

2. SCOPUL ŞI OBIECTIVELE ASOCIAŢIEI

2.1. Scopul Asociației îl constituie promovarea, sprijinirea, dezvoltarea și diversificarea activităților (formale și/sau nonformale) educaționale, culturale, sportive, științifice și profesionale ale comunității COLEGIULUI NAȚIONAL "GHEORGHE LAZĂR", unitate de învățământ preuniversitar de stat cu sediul în București, sector 5, Bd. Regina Elisabeta, nr. 48, cod fiscal 4420481 (denumit în continuare "Colegiul"), precum și dezvoltarea și îmbunătățirea bazei materiale a Colegiului, creșterea imaginii publice și a importanței sociale a Colegiului, întărirea instituțională a Colegiului, și, totodată, crearea unui cadru durabil de colaborare și interconectare pentru absolvenții Colegiului, sau cadre didactice ale Colegiului, în vederea susținerii și inovării procesului educativ, cultural și științific al Colegiului.

2.2. Obiectivele Asociației, subsumate scopului sus-menționat, sunt următoarele:

2.2.1. promovarea imaginii, a calității instituționale și educaționale, precum și a rezultatelor deosebite ale Colegiului;

2.2.2. atragerea și utilizarea, în condițiile legii, de resurse financiare și materiale;

2.2.3. conceperea și derularea de proiecte pentru educație formală și/sau nonformală;

2.2.4. organizarea, desfășurarea sau/și susținerea de activități sportive, sociale, educaționale sau de cultură civică;

2.2.5. oferirea de burse, premii și/sau alte stimulente pentru creșterea interesului educațional și/sau pentru recompensarea rezultatelor deosebite ale cadrelor didactice sau elevilor;

2.2.6. atragerea și implicarea elevilor sau/și părinților în activitățile științifice, educative, cultural-artistice, moral-civice, turistice, sportive, economice, etc.;

2.2.7. identificarea, cooptarea și implicarea foștilor profesori și a absolvenților în activitățile Colegiului și ale Asociației;

2.2.8. promovarea comunicării și cooperării Colegiului cu administrația publică centrală și locală, cu mediul academic, economic etc.;

2.2.9. facilitarea schimbului de informații cu organizații similare din țară și din străinătate;

2.2.10. editarea și tipărirea de materiale și publicații în legătură cu scopurile și activitatea desfășurată de către Asociație și/sau Colegiu;

2.2.11. derularea de proiecte de dezvoltare personală, vocație profesională, sau formare profesională incipientă a elevilor;

2.2.12. facilitarea conexiunii dintre Colegiu și societatea civilă, comunitatea locală, mediul economic și de afaceri, mass-media sau alte organizații guvernamentale ori neguvernamentale din țară și din străinătate;

2.2.13. promovarea competențelor și rezultatelor membrilor Asociației în mediul public și privat, precum și facilitarea comunicării între membrii Asociației și terțe persoane fizice sau juridice (inclusiv societăți comerciale);

2.2.14. administrarea unei baze de date (matching-platform) cu profilurile profesionale ale membrilor Asociației (care optează în mod expres pentru înscrierea într-o asemenea bază de date), precum și furnizarea (la solicitarea terților și numai cu acordul prealabil al membrilor vizați) de recomandări nominale privind membrii care corespund cerințelor exprimate, fără a încheia contracte de colaborare sau de muncă în numele terților sau în numele membrilor, și fără perceperea de comisioane (de la terți sau de la membrii recomandați) sau orice fel de contraprestații pentru astfel de recomandări;

2.2.15. sprijinirea inițiativelor și proiectelor elevilor;

2.2.16. prevenirea abandonului școlar;

2.2.17. editarea și/sau finanțarea unei publicații periodice a Colegiului;

2.2.18. redactarea cererilor de finanţare, implementarea, co-participarea, finanţarea, co-finanţarea sau susţinerea în orice mod a proiectelor şi programelor proprii sau ale partenerilor, persoane fizice sau juridice – de drept public sau privat.

2.2.19. facilitarea şi dezvoltarea contactelor şi a parteneriatelor cu diferite instituţii, asociaţii şi fundaţii, atât pe plan local, naţional cât şi pe plan internaţional;

2.2.20. organizarea de cursuri, instruiri, seminarii, conferinţe, evenimente culturale etc.;

2.2.21. sprijinirea activităţilor sociale ale administraţiei locale şi centrale, precum şi colaborarea pentru reformarea şi modernizarea acestora;

2.2.22. organizarea de concursuri, simpozioane, comunicări pe teme ştiinţifice, culturale, religioase, civice, promovarea principiilor democraţiei şi a statului de drept;

2.2.23. desfăşurarea de activităţi pentru prevenirea discriminării etnice sau religioase, pentru protejarea valorilor şi promovarea schimburilor interculturale, încurajarea dialogului interetnic şi interconfesional;

2.2.24. elaborarea şi aplicarea de programe pentru menţinerea şi valorificarea tradiţiilor şi datinilor şi pentru dezvoltarea potenţialului turistic românesc;

2.2.25. derularea de acţiuni ecologice, pentru refacerea, protecţia şi dezvoltarea durabilă a mediului înconjurător;

2.2.26. susţinerea şi promovarea turismului recreativ, a educaţiei fizice şi a sportului de masă pentru creşterea gradului de sănătate;

2.2.27. sprijinirea Colegiului în oricare alte activități compatibile cu scopul și obiectivele Asociației, la solicitarea Colegiului;

2.2.28. iniţierea, susţinerea, derularea oricăror alte activităţi compatibile cu scopul Asociaţiei.

3. RESURSELE FINANCIARE ŞI PATRIMONIUL

3.1. Resursele patrimoniale ale Asociației se constituie din:

3.1.1. patrimoniul inițial subscris de membrii fondatori;

3.1.2. cotizațiile membrilor asociați și neasociați;

3.1.3. dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile în condiţii legale;

3.1.4. donaţii, sponsorizări sau legate;

3.1.5. resurse obţinute de la bugetul de stat şi/sau de la bugetele locale;

3.1.6. venituri obţinute din activităţi proprii;

3.1.7. alte venituri în condiţiile legii.

3.2. Patrimoniul Asociaţiei este format din toate mijloace financiare şi materiale dobândite.

3.3. Tipurile și cuantumurile cotizațiilor datorate de către membrii asociați sau neasociați (fiecare o "Cotizație") sunt stabilite de către Adunarea Generală.

3.4. Adunarea Generală poate stabili un nou cuantum al Cotizației, în funcție de necesitățile organizatorice ale Asociației, cel mult o dată pe an. Oricare cuantum al Cotizației stabilit prin hotărârea Adunării Generale va rămâne în vigoare în mod perpetuu până la adoptarea unei noi hotărâri a Adunării Generale privind Cotizația respectivă. Termenul și modalitatea de plată a Cotizației se stabilește prin hotărârea Consiliului Director.

4. MEMBRI. DREPTURI ŞI OBLIGAŢII

Clasificarea membrilor

4.1. Asociația, în ansamblul său, este compusă din membrii.

4.2. Din perspectiva condițiilor de fond pentru adeziune și apartenență în Asociație a fiecărui membru, precum și din perspectiva statutului juridic al fiecărui membru în raport de Asociație, și a drepturilor și obligațiilor care îi revin fiecărui membru față de Asociație, fiecare membru este încadrat în una dintre următoarele categorii:

4.2.1. membru asociat, care deține calitatea de asociat în cadrul Asociației, în sensul dispozițiilor art. 6 și urm. din OG 26/200 (inclusiv alcătuiește Adunarea Generală, și deține drept de vot), și care, mai departe, se încadrează în una dintre următoarele sub-categorii:

4.2.1.1. membru asociat fondator ("Fondator");

4.2.1.2. membru asociat ("Asociat");

4.2.1.3. membru asociat emerit ("Membru Emerit").

4.2.2. membru neasociat, care nu deține calitatea de asociat în cadrul Asociației, în sensul dispozițiilor art. 6 și urm. din OG 26/200 (nici nu alcătuiește Adunarea Generală, și nu deține drept de vot), și care, mai departe, se încadrează în una dintre următoarele sub-categorii:

4.2.2.1. membru neasociat susținător ("Susținător");

4.2.2.2. membru neasociat onorific ("Membru Onorific").

Fondatorii

4.3. Fondatorul este persoana fizică care a participat la adoptarea statutului inițial al Asociației, a contribuit financiar la constituirea patrimoniului inițial al Asociației, și a votat în favoarea înființării Asociației.

4.4. Calitatea de Fondator se dobândește de plin drept prin semnarea actului inițial de constituire a Asociației, și nu poate fi dobândită sau acordată ulterior în nicio altă modalitate.

4.5. Fondatorul se supune următoarelor reguli, drepturi și obligații principale în ceea ce privește Asociația:

4.5.1. deține calitatea de asociat în cadrul Asociației, în sensul dispozițiilor art. 6 și urm. din OG 26/200;

4.5.2. alcătuiește Adunarea Generală;

4.5.3. poate fi ales în calitate de membru al Consiliului Director sau/și în oricare altă calitate în organismele interne ale Asociației;

4.5.4. deține drept de vot în cadrul Adunării Generale și, după caz, în oricare alte organisme interne ale Asociației, în funcție de calitatea deținută în cadrul acestora;

4.5.5. este obligat la plata Cotizației.

Asociații

4.6. Asociatul poate fi numai o persoană fizică, absolvent al Colegiului și absolvent al examenului de bacalaureat (atestat prin diplomă de bacalaureat), sau foste cadre didactice ale Colegiului (pensionate sau cu care raporturile de muncă / colaborare cu Colegiul au încetat pe oricare cale cu excepția sancțiunilor disciplinare).

4.7. Calitatea de Asociat se dobândește în urma formulării unei cereri scrise, în forma tipizată aprobată de către Consiliul Director, însoțită de documentele justificative din care rezultă îndeplinirea condițiilor de fond (relația subiectului cu Colegiul). Competența de soluționare a cererii privind dobândirea calității de Asociat aparține Consiliului Director, calitatea fiind dobândită de la data aprobării cererii de către Consiliul Director.

4.8. Asociatul se supune următoarelor reguli, drepturi și obligații principale în ceea ce privește Asociația:

4.8.1. deține calitatea de asociat în cadrul Asociației, în sensul dispozițiilor art. 6 și urm. din OG 26/200;

4.8.2. alcătuiește Adunarea Generală;

4.8.3. poate fi ales în calitate de membru al Consiliului Director sau/și în oricare altă calitate în organismele interne ale Asociației;

4.8.4. deține drept de vot în cadrul Adunării Generale și, după caz, în oricare alte organisme interne ale Asociației, în funcție de calitatea deținută în cadrul acestora;

4.8.5. este obligat la plata Cotizației.

Membrii Emeriți

4.9. Membrul Emerit poate fi numai o persoană fizică, remarcată prin merite deosebite în desfășurarea activităților subsumate scopului Asociației (precum foste cadre didactice ale Colegiului, pensionate, a căror activitate în cadrul Colegiului s-a remarcat prin importanță deosebită, sau Fondatori ori Asociați a căror activitate în cadrul Asociației s-a remarcat prin importanță deosebită), sau prin merite deosebite recunoscute la nivel local, național și/sau internațional în domenii compatibile cu scopul Asociației (inclusiv fără a se limita la educație, știință, sport, artă, cultură, voluntariat, filantropie).

4.10. Calitatea de Membru Emerit se acordă și se retrage unui Fondator sau unui Asociat prin hotărârea Adunării Generale, la propunerea Consiliului Director.

4.11. Membrul Emerit se supune următoarelor reguli, drepturi și obligații principale în ceea ce privește Asociația:

4.11.1. deține calitatea de asociat în cadrul Asociației, în sensul dispozițiilor art. 6 și urm. din OG 26/200;

4.11.2. alcătuiește Adunarea Generală;

4.11.3. poate fi ales în calitate de membru al Consiliului Director sau/și în oricare altă calitate în organismele interne ale Asociației;

4.11.4. deține drept de vot în cadrul Adunării Generale și, după caz, în oricare alte organisme interne ale Asociației, în funcție de calitatea deținută în cadrul acestora;

4.11.5. este scutit de obligația de plată a Cotizației.

Susținătorii

4.12. Susținătorul poate fi orice persoană fizică sau juridică, care aderă la scopul și obiectivele Asociației și care se angajează să respecte principiile și regulile de conduită stabilite prin statutul Asociației și alte documente organizatorice ale Asociației, precum și să contribuie fizic, material şi/sau intelectual, pe măsura posibilităților sale, la organizarea şi/sau desfășurarea activităților Asociației.

4.13. Calitatea de Susținător se dobândește în urma formulării unei cereri scrise, în forma tipizată aprobată de către Consiliul Director. Competența de soluționare a cererii privind dobândirea calității de Susținător aparține Consiliului Director, calitatea fiind dobândită de la data aprobării cererii de către Consiliul Director.

4.14. Susținătorul se supune următoarelor reguli, drepturi și obligații principale în ceea ce privește Asociația:

4.14.1. nu deține calitatea de asociat în cadrul Asociației, în sensul dispozițiilor art. 6 și urm. din OG 26/200;

4.14.2. nu alcătuiește Adunarea Generală;

4.14.3. nu poate fi ales în calitate de membru al Consiliului Director;

4.14.4. nu deține drept de vot în cadrul Adunării Generale;

4.14.5. poate fi numit de către Consiliul Director într-o anumită calitate în organismele interne ale Asociației, urmând să desfășoare activitatea respectivă în strictă conformitate cu regulile interne stabilite de către Asociație, și putând avea, după caz, atribuții decizionale sau deliberative corespunzătoare calității respective;

4.14.6. este obligat la plata Cotizației.

Membrii Onorifici

4.15. Membrul Onorific poate fi numai o persoană fizică, remarcată prin merite deosebite în desfășurarea activităților subsumate scopului Asociației (precum foste sau actuale cadre didactice ale Colegiului a căror activitate în cadrul Colegiului s-a remarcat prin importanță deosebită, sau membrii neasociați a căror activitate în cadrul Asociației s-a remarcat prin importanță deosebită), sau prin merite deosebite recunoscute la nivel local, național și/sau internațional în domenii compatibile cu scopul Asociației (inclusiv fără a se limita la educație, știință, sport, artă, cultură, voluntariat, filantropie).

4.16. Calitatea de Membru Onorific se acordă și se retrage prin hotărârea Adunării Generale, la propunerea Consiliului Director, cu acordul prealabil al persoanei vizate.

4.17. Membrul Onorific se supune următoarelor reguli, drepturi și obligații principale în ceea ce privește Asociația:

4.17.1. nu deține calitatea de asociat în cadrul Asociației, în sensul dispozițiilor art. 6 și urm. din OG 26/200;

4.17.2. nu alcătuiește Adunarea Generală;

4.17.3. nu poate fi ales în calitate de membru al Consiliului Director;

4.17.4. nu deține drept de vot în cadrul Adunării Generale;

4.17.5. poate fi numit de către Consiliul Director într-o anumită calitate în organismele interne ale Asociației, urmând să desfășoare activitatea respectivă în strictă conformitate cu regulile interne stabilite de către Asociație, și putând avea, după caz, atribuții decizionale sau deliberative corespunzătoare calității respective;

4.17.6. nu are obligație de plată a Cotizației, orice contribuții (materiale, financiare etc.) la activitățile sau veniturile Asociației fiind considerate donații benevole.

Evidența membrilor. Drepturi și obligații.

4.18. Evidența membrilor asociați se va ține prin grija Consiliului Director (sau a persoanei desemnate în acest sens de către Consiliul Director), care va înființa și va menține Registrul Membrilor Asociați. Modificările membrilor asociați (intrări în / ieșiri din Asociație, actualizare date de identificare sau de contact ale membrilor etc.) vor fi înscrise numai în Registrul Membrilor Asociați, neconstituind modificare a statutului Asociației și nefăcând obiectul actualizării informațiilor înscrise în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are sediul Asociația.

4.19. Evidența membrilor neasociați se va ține prin grija Consiliului Director (sau a persoanei desemnate în acest sens de către Consiliul Director), care va înființa și va menține Registrul Membrilor Neasociați sau/și alte registre speciale de evidență. Modificările membrilor neasociați (intrări în / ieșiri din Asociație, actualizare date de identificare sau de contact ale membrilor etc.) vor fi înscrise numai în Registrul Membrilor Neasociați, neconstituind modificare a statutului Asociației și nefăcând obiectul actualizării informațiilor înscrise în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are sediul Asociația.

4.20. Membrii asociaţi au, în principal, următoarele drepturi:

4.20.1. să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere, cu excepțiile stabilite în statut;

4.20.2. să facă propuneri privitoare la activitatea Asociației şi la folosirea resurselor materiale și financiare;

4.20.3. să participe la acţiunile organizate la nivel local şi naţional;

4.20.4. să beneficieze de burse și/sau alte facilități oferite de Asociație ori sponsorii acesteia;

4.20.5. să se retragă din Asociație;

4.20.6. să participe la Adunările Generale, să pună în discuție şi să ia parte la dezbaterea problemelor de interes ale Asociației;

4.20.7. să îşi exprime votul în Adunarea Generală;

4.20.8. alte drepturi stabilite prin lege sau prin hotărâri ale Asociației.

4.21. Membrii asociaţi au, în principal, următoarele obligaţii:

4.21.1. să respecte legislaţia naţională, statutul şi celelalte reglementări ale Asociaţiei, în special a oricăror reglementări privind etica și conformitatea desfășurării activităților;

4.21.2. să se supună hotărârilor Adunării Generale şi ale Consiliului Director;

4.21.3. să voteze cu privire la toate propunerile de pe ordinea de zi a ședințelor în care participă cu drept de vot;

4.21.4. să achite în termen şi în cuantumul fixat Cotizaţia şi alte taxe sau contribuții stabilite de către Asociație, cu excepţia acelor membri care sunt scutiți de obligația de contribuție;

4.21.5. să nu aducă prejudicii Asociației;

4.21.6. să manifeste un comportament loial și cuviincios față de Asociație și față de membrii acesteia, să nu aducă atingere imaginii, reputației sau intereselor legitime ale Asociației și să se abțină de la orice formă de denigrare publică, verbală, scrisă sau prin orice alt mijloc de comunicare, inclusiv online și pe rețelele de socializare, cu privire la Asociație, respectiv să nu facă afirmații defăimătoare, jignitoare sau nefondate care ar putea prejudicia direct sau indirect imaginea sau credibilitatea Asociației;

4.21.7. alte obligații stabilite prin hotărâri ale Asociației.

4.22. Membrii Asociației nu răspund personal pentru actele sau faptele Asociației. Pentru actele și faptele sale sau ale prepușilor ei, Asociația răspunde în condițiile legii.

4.23. Membrii pot fi remunerați de către Asociație pentru îndeplinirea atribuțiilor stabilite în conformitate cu prevederile prezentului statut în sarcina acestora, în baza unei hotărâri a Adunării Generale care aprobă remunerarea acestora și stabilește cuantumul remunerației sau modalitatea de stabilire a cuantumului remunerației, și în temeiul unui contract de mandat încheiat în scris.

4.24. Calitatea de membru al Asociației încetează prin:

4.24.1. renunţare scrisă;

4.24.2. excludere, pentru motive temeinice, dispusă de organul de conducere a Asociației care a aprobat dobândirea calității respective;

4.24.3. deces.

4.25. În mod special, Consiliul Director poate dispune, prin adoptarea unei decizii, nefiind necesară informarea sau somarea prealabilă a membrului sau îndeplinirea oricărei alte formalități:

4.25.1. excluderea unui membru pentru depășirea scadenței Cotizației cu mai mult de 90 de zile;

4.25.2. excluderea unui membru (cu excepția Membrilor Emeriți și a Membrilor Onorifici) pentru încălcări grave, sau de oricare gravitate, dar repetate, ale prevederilor statutului, sau legislației aplicabile, sau a celorlalte reglementări interne ale Asociaţiei, în special a oricăror reglementări privind etica și conformitatea desfășurării activităților;

4.25.3. excluderea unui membru (cu excepția Membrilor Emeriți și a Membrilor Onorifici) pentru îndeplinirea de către acesta a condițiilor pentru a fi considerat persoană expusă public, în sensul reglementat de dispozițiile Legii nr. 129/2019 (sau orice alt act normativ înlocuitor), sau pentru întrunirea unor circumstanțe grave (incluzând, fără a se limita la, condamnări penale definitive, până la reabilitare) care prejudiciază sau pot prejudicia direct sau indirect imaginea, reputația sau credibilitatea Asociației.

4.26. În mod special, Adunarea Generală poate dispune, prin adoptarea unei decizii, nefiind necesară informarea sau somarea prealabilă a membrului sau îndeplinirea oricărei alte formalități, excluderea sau retragerea titlului unui Membru Emerit sau a unui Membru Onorific:

4.26.1. pentru încălcări grave, sau de oricare gravitate, dar repetate, ale prevederilor statutului, sau legislației aplicabile, sau a celorlalte reglementări interne ale Asociaţiei, în special a oricăror reglementări privind etica și conformitatea desfășurării activităților;

4.26.2. pentru îndeplinirea de către acesta a condițiilor pentru a fi considerat persoană expusă public, în sensul reglementat de dispozițiile Legii nr. 129/2019 (sau orice alt act normativ înlocuitor);

4.26.3. în cazul survenirii unor circumstanțe care aduc atingere în mod semnificativ reputației membrului respectiv, sau pentru întrunirea unor circumstanțe grave (incluzând, fără a se limita la, condamnări penale definitive, până la reabilitare), care prejudiciază sau pot prejudicia direct sau indirect imaginea, reputația sau credibilitatea Asociației.

4.27. Alte prevederi privind calitatea de membru se vor reglementa prin regulament.

5. ORGANE DE CONDUCERE ŞI CONTROL

5.1. Organele de conducere și control ale Asociaţiei sunt:

5.1.1. Adunarea Generală;

5.1.2. Consiliul Director;

5.1.3. Cenzorul sau comisia de cenzori ori membrul desemnat după caz, conform legii.

6. ADUNAREA GENERALĂ

6.1. Adunarea Generală reprezintă organul de conducere colectivă al Asociaţiei, alcătuit din totalitatea membrilor asociați.

6.2. Adunarea Generală are următoarele atribuţii principale:

6.2.1. stabilirea strategiei şi a obiectivelor generale ale Asociaţiei;

6.2.2. aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a bilanţului contabil;

6.2.3. aprobarea sau respingerea raportului de activitate anual al Consiliului Director;

6.2.4. hotărăşte, în condiţiile legii, înfiinţarea de societăți;

6.2.5. alegerea şi revocarea tuturor sau oricăror membri ai Consiliului Director;

6.2.6. alegerea şi revocarea cenzorului sau, după caz, a membrilor comisiei de cenzori;

6.2.7. stabilirea remunerației membrilor Consiliului Director sau/și a oricăror membri, în condițiile și în conformitate cu regulile reglementate prin statut;

6.2.8. acordarea și retragerea calității de Membru Emerit sau Membru Onorific, în condițiile și în conformitate cu regulile reglementate prin statut;

6.2.9. excluderea Membrilor Emeriți sau a Membrilor Onorifici, în condițiile și în conformitate cu regulile reglementate prin statut;

6.2.10. înfiinţarea de filiale;

6.2.11. modificarea statutului;

6.2.12. dizolvarea şi lichidarea Asociaţiei, precum şi stabilirea destinaţiei bunurilor rămase după lichidare;

6.2.13. orice alte atribuţii prevăzute în lege sau de statut, care nu sunt de competența exclusivă a altor organe.

6.3. Adunarea Generală se întruneşte în sesiune ordinară o dată pe an conform legii şi în sesiune extraordinară ori de câte ori este nevoie pentru următoarele motive:

6.3.1. se impune modificarea urgentă a statutului, inclusiv în cazul vacanței de posturi în Consiliul Director conform prezentului statut, sau în cazul iminenței expirării mandatului membrilor Consiliului Director;

6.3.2. apar situaţii care periclitează existenţa sau stabilitatea Asociaţiei;

6.3.3. jumătate plus unul din membrii asociați au solicitat în scris convocarea Adunării Generale în sesiune extraordinară;

6.3.4. Consiliul Director a convocat Adunarea Generală în sesiune extraordinară;

6.3.5. Președintele a convocat Adunarea Generală în sesiune extraordinară.

6.4. Adunarea Generală este statutară în prezenţa a cel puţin jumătate plus unul din numărul membrilor asociați. În condițiile în care cvorumul nu este obținut, Adunarea Generală se reconvoacă pentru o dată ulterioară, care nu va fi mai apropiată de 24 de ore față de prima întrunire, reconvocarea putând fi inclusă în Convocatorul pentru prima întrunire. Adunarea Generală reconvocată este statutară în prezenţa a cel puţin 3 membri asociați.

6.5. Adunarea Generală se convoacă cu cel puțin 30 zile înaintea datei de desfăşurare, de către Consiliul Director sau de către Președinte, prin transmiterea unui convocator ("Convocatorul") în formă scrisă. În mod excepțional, în cazuri urgente și temeinic justificate, atunci când este necesară adoptarea unei hotărâri a Adunării Generale pentru prevenirea unei pagube iminente, termenul de 30 zile poate fi redus până la 24 de ore.

6.6. Convocatorul poate conține ambele convocări, atât pentru prima Adunare Generală, cât și pentru Adunarea Generală reconvocată (în cazul în care la prima Adunare Generală nu au fost îndeplinite condițiile de cvorum).

6.7. Convocatorul va fi transmis către membrii asociați prin oricare mijloc care asigură transmiterea textului Convocatorului (și a oricăror anexe atașate acestuia) şi confirmarea primirii acestuia, incluzând în mod expres prin email, la adresa de email a destinatarilor declarată (sau actualizată ulterior) de aceștia în scris către Asociație, sau prin afișare pe pagina de internet proprie utilizată de Asociație.

6.8. Convocatorul va cuprinde locul şi data ţinerii Adunării Generale, precum şi ordinea de zi, cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor Adunării Generale. În cazul în care pe ordinea de zi figurează dezbaterea aprobării anumitor documente, la Convocator se vor atașa documentele sau proiectele de document respective, ori informații privind posibilitatea și modalitățile consultării acestora. În cazul în care se asigură şi participarea prin mijloace electronice de comunicare la distanţă, Convocatorul va cuprinde şi descrierea procedurilor care trebuie urmate de membri pentru a participa şi vota online în Adunarea Generală.

6.9. Cu excepția Adunărilor Generale al căror termen de convocare este redus sub 30 de zile în conformitate cu dispozițiile art. 6.5, membrii asociați pot formula, în scris către Consiliul Director, propuneri pentru completarea ordinii de zi înscrise în Convocatorul unei Adunări Generale, în termen de maxim 48 de ore de la transmiterea Convocatorului. În cazul în care Consiliul Director decide completarea Convocatorului cu noi puncte, conform propunerilor primite, Convocatorul actualizat va fi retransmis cu cel puțin 25 de zile înaintea datei de desfăşurare a Adunării Generale.

6.10. Adunarea Generală poate avea loc și prin mijloace de comunicare la distanță, iar voturile cu privire la ordinea de zi se pot exprima si prin aceasta modalitate, cu excepția Adunărilor Generale a căror ordine de zi include alegerea sau revocarea oricăror membri ai Consiliului Director, care se vor ține numai în persoană.

6.11. Hotărârile Adunării Generale pot fi semnate de membrii asociaţi inclusiv cu semnătură electronică calificată sau semnătură electronică avansată.

6.12. Membrii asociați au dreptul la câte un vot cu caracter deliberativ. La ședințele Adunării Generale pot participa, în calitate de observatori, oricare membri neasociați.

6.13. Un membru asociat poate fi reprezentat în Adunarea Generală de către un alt membru asociat care are o împuternicire scrisă şi semnată de către membrul asociat în numele căruia votează. Un membru asociat poate reprezenta cel mult un alt membru asociat. O copie a împuternicirii se ataşează procesului-verbal al şedinţei Adunării Generale.

6.14. Hotărârile Adunării Generale (convocată la prima întrunire, sau reconvocată) se adoptă prin vot deschis, cu majoritatea simplă a voturilor exprimate de membrii asociați prezenți (personal sau prin reprezentant), cu excepţia hotărârilor care au ca obiect următoarele modificări, pentru care este necesară majoritatea absolută a membrilor asociați:

6.14.1. modificarea scopului Asociației;

6.14.2. modificarea obiectivelor Asociației;

6.14.3. mutarea sediului Asociației în afara municipiului București;

6.14.4. excluderea unui Fondator din Asociație;

6.14.5. dizolvarea Asociației.

6.15. Prin excepție de la dispozițiile art. 6.14 în ceea ce privește votul deschis, Adunarea Generală decide asupra revocării sau numirii oricărui membru al Consiliului Director prin vot secret, exprimat prin buletin de vot.

6.16. Adunarea Generală va fi condusă de Preşedintele asociaţiei iar, în lipsă, de Vicepreşedinte, iar, în lipsa și a acestuia, de către Secretar.

6.17. În urma fiecărei Adunări Generale se va încheia un proces-verbal de ședință. Deciziile propriu-zise adoptate de către Adunarea Generală, conform procesului-verbal, pot fi consemnate separat într-o hotărâre a Adunării Generale, semnată de Președinte și Secretar. Hotărârea va fi semnată de Președinte și Secretar în maxim 3 zile de la data procesului-verbal de ședință, și va fi transmisă imediat către toți membrii Consiliului Director pentru verificarea conformității acesteia cu procesul-verbal al ședinței Adunării Generale.

6.18. Hotărârile Adunării Generale contrare legii sau care nu sunt în spiritul dispoziţiilor statutare pot fi atacate în justiţie de către oricare membru cu drept de vot, în condițiile legii.

7. CONSILIUL DIRECTOR

Componență și alegerea membrilor

7.1. Consiliul Director este alcătuit din 7 (șapte) membri, aleși de Adunarea Generală, respectiv un Președinte, un Vicepreședinte, un Secretar, și 4 (patru) membri fără atribuții speciale.

7.2. Președintele Consiliului Director este și Președintele Asociației.

7.3. Nu poate fi membru al Consiliului Director, iar dacă era, pierde această calitate orice persoană care ocupă o funcţie de conducere în cadrul Colegiului.

7.4. Cu ocazia fiecărei Adunări Generale a cărei ordine de zi include alegerea membrilor Consiliului Director, membrii eligibili își vor depune în scris candidatura pentru oricare poziție din cadrul Consiliului Director (vizată de ordinea de zi) cu cel puțin 15 zile înaintea ținerii Adunării Generale, printr-o adresă transmisă Asociației, prin email sau prin oricare mijloc de comunicare care asigură primirea adresei în termenul menționat și confirmarea primirii. Candidaturile depuse de către membrii neeligibili sau depuse tardiv, astfel cum va fi determinat de către Consiliul Director, nu vor fi luate în considerare. Cu cel puțin 10 zile înaintea ținerii Adunării Generale, Consiliul Director va anunța candidaturile eligibile pentru fiecare poziție, prin aceleași mijloace de comunicare precum în cazul Convocatorului.

7.5. Un membru poate candida, alternativ, pentru oricare poziții din cadrul Consiliului Director (vizate de ordinea de zi), urmând ca, prin votul Adunării Generale, candidatura să fie admisă pentru o singură poziție, sau pentru niciuna.

7.6. Ordinea alegerii pozițiilor de către Adunarea Generală este:

7.6.1. Președintele;

7.6.2. Vicepreședintele;

7.6.3. Secretarul;

7.6.4. membrii fără atribuții speciale.

7.7. În cazul în care un membru și-a depus candidatura pentru mai multe poziții în cadrul Consiliului Director, alegerea membrului respectiv în oricare poziție exclude în mod automat candidatura membrului pentru celelalte poziții subsecvente.

7.8. Adunarea Generală va vota în privința fiecărei poziții din cadrul Consiliului Director, prin vot secret exprimat prin buletin de vot, prin alegerea de către fiecare membru votant în Adunarea Generală respectivă a unuia dintre candidații pentru poziția respectivă, conform buletinului de vot.

7.9. Imediat după încheierea votului pentru o poziție (în ordinea prevăzută la art. 7.6), voturile exprimate vor fi anunțate (inclusiv cu indicarea buletinelor de vot anulate) și numărate în ședința Adunării Generale, cu declararea câștigătorului scrutinului pentru poziția respectivă, dacă este cazul.

7.10. Oricare membru, care este eligibil în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile și în conformitate cu prezentul statut, poate candida pentru oricare poziție din cadrul Consiliului Director, indiferent dacă deține sau a mai deținut anterior oricare poziție în cadrul Consiliului Director, și indiferent de durata mandatului anterior, și indiferent de motivele încetării mandatului anterior (e.g. dizolvarea Consiliului Director, revocarea membrului de către Adunarea Generală, demisie etc.).

Reguli privind alegerea Președintelui, a Vicepreședintelui, și a Secretarului

7.11. Pentru fiecare poziție dintre cea de Președinte, Vicepreședinte și Secretar, va fi ales candidatul declarat câștigător, respectiv candidatul care a obținut cel puțin jumătate plus unu din totalul voturilor exprimate (inclusiv cele anulate).

7.12. Dacă, în primul scrutin, niciun candidat nu a obținut numărul de voturi necesare pentru a fi declarat câștigător pentru poziția respectivă, în aceeași Adunare Generală se va desfășura imediat un nou scrutin la care vor participa:

7.12.1. toți candidații clasați pe primul loc, dacă cel puțin 2 candidați se clasează pe primul loc, la egalitate, în ordinea descrescătoare a voturilor primite;

7.12.2. candidatul clasat pe primul loc, și toți candidații clasați pe al doilea loc, dacă cel puțin 2 candidați se clasează pe al doilea loc, la egalitate, în ordinea descrescătoare a voturilor primite;

7.12.3. cei 2 candidați clasați pe primele 2 locuri în ordinea descrescătoare a voturilor primite, dacă punctajul acestora este diferit.

7.13. Dacă, nici în urma noului scrutin, niciun candidat nu a obținut numărul de voturi necesare pentru a fi declarat câștigător pentru poziția respectivă, în aceeași Adunare Generală se vor desfășura scrutine subsecvente, în conformitate cu regulile de mai sus.

7.14. Pentru fiecare poziție dintre cea de Președinte, Vicepreședinte și Secretar se vor putea desfășura, în aceeași Adunare Generală, maxim 3 scrutine. Dacă, la epuizarea numărului de scrutine, niciun candidat nu a obținut numărul de voturi necesare pentru a fi declarat câștigător pentru poziția respectivă, poziția rămâne vacantă și se vor aplica dispozițiile prezentului statut cu privire la vacanța poziției respective.

Reguli privind alegerea membrilor fără atribuții speciale

7.15. În cadrul pozițiilor de membru fără atribuții speciale, vor fi aleși primii candidați clasați în ordinea descrescătoare a voturilor primite, dacă clasamentul permite stabilirea unor câștigători, raportat la numărul total al pozițiilor de membru fără atribuții speciale vizate de alegeri, luând în considerare și eventualele egalități de punctaje între candidați.

7.16. În cazul în care pe prima poziție din clasament sunt clasați mai mulți candidați decât numărul total al pozițiilor de membru fără atribuții speciale vizate de alegeri, datorită unei egalități de punctaje între aceștia, atunci în aceeași Adunare Generală se va desfășura imediat un nou scrutin la care vor participa toți candidații respectivi clasați pe primul loc la egalitate de punctaj.

7.17. În cazul în care pe prima poziție din clasament este clasat un singur candidat cu punctaj distinct față de ceilalți candidați sau, datorită unei egalități de punctaje, sunt clasați mai mulți candidați, dar mai puțin decât numărul total al pozițiilor de membru fără atribuții speciale vizate de alegeri, atunci acesta sau respectiv toți aceștia vor fi declarați câștigători a câte unei poziții de membru fără atribuții speciale în Consiliul Director, iar pentru celelalte poziții de membru fără atribuții speciale în Consiliul Director rămase, se vor desfășura imediat, în aceeași Adunare Generală, scrutine subsecvente, în conformitate cu regulile de mai sus.

7.18. Pentru alegerea membrilor fără atribuții speciale se vor putea desfășura, în aceeași Adunare Generală, maxim 3 scrutine. La epuizarea numărului de scrutine, dacă încă există una sau mai multe poziții neocupate, poziția sau pozițiile respective rămân vacante și se vor aplica dispozițiile prezentului statut cu privire la vacanța pozițiilor respective.

Durata mandatului

7.19. Mandatul membrilor Consiliului Director are o durată de 4 (patru) ani.

7.20. În cazul în care, pe parcursul exercitării mandatului, survine vacanța poziției de Președinte din oricare motiv, Consiliul Director va convoca de urgență o Adunare Generală extraordinară pentru alegerea unui nou Președinte. În acest caz, până la data începerii mandatului noului Președinte, funcția de Președinte va fi îndeplinită în mod interimar:

7.20.1. de către Vicepreședinte, sau

7.20.2. în cazul în care survine și vacanța poziției de Vicepreședinte din oricare motiv, de către Secretar, sau

7.20.3. în cazul în care survine și vacanța poziției de Secretar din oricare motiv, de către unul dintre membrii rămași ai Consiliului Director, ales de către aceștia.

7.21. În cazul în care, pe parcursul exercitării mandatului, survine vacanța oricărei poziții din Consiliul Director, alta decât poziția de Președinte, din oricare motiv, Consiliul Director va continua să funcționeze cu membrii rămași, prin excepție de la dispozițiile art. 7.1, până la următoarea Adunare Generală (ordinară sau extraordinară), a cărei ordine de zi va include în mod obligatoriu ocuparea pozițiilor vacante, cu excepția situației în care:

7.21.1. numărul membrilor Consiliului Director scade sub 5, caz în care Consiliul Director sau Președintele va convoca de urgență o Adunare Generală extraordinară pentru ocuparea pozițiilor vacante;

7.21.2. survine vacanța concomitentă a pozițiilor de Președinte, Vicepreședinte și Secretar, caz în care Consiliul Director se dizolvă.

7.22. Prin excepție de la dispozițiile art. 7.19, în cazul ocupării unei poziții vacante în conformitate cu dispozițiile art. 7.20 sau/și art. 7.21, mandatul membrilor Consiliului Director nou aleși va înceta deodată cu mandatul membrilor Consiliului Director existenți.

7.23. În cazul în care mandatul membrilor Consiliului Director a ajuns la termen, fără ca Adunarea Generală să aleagă membrii Consiliului Director (noi sau cei existenți) pentru un nou mandat, atunci mandatul membrilor Consiliului Director existenți va rămâne în vigoare de plin drept, fără nicio formalitate, și se va exercita în mod valabil până la data înregistrării membrilor Consiliului Director pentru un nou mandat în registrul public prevăzut de lege, sub condiția îndeplinirii în mod corespunzător de către Consiliul Director a obligațiilor privind convocarea Adunării Generale pentru alegerea membrilor Consiliului Director.

Atribuțiile Consiliului Director

7.24. Consiliul Director reprezintă organul de conducere executivă care asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor Adunării Generale şi răspunde de întreaga activitate administrativ-instituţională a Asociaţiei.

7.25. Consiliul Director are următoarele atribuţii:

7.25.1. prezintă Adunării Generale, anual, raportul de activitate, execuţia bugetară, bilanţul contabil, proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli, strategia şi propunerile de programe ale Asociaţiei, calendarul de activităţi;

7.25.2. decide încheierea de acte juridice în numele şi pe seama Asociaţiei;

7.25.3. dispune schimbarea sediului Asociației, pe raza municipiului București;

7.25.4. aprobă organigrama şi politica de personal ale Asociaţiei (inclusiv salariile și termenii și condițiile încheierii și desfășurării contractelor de muncă ale oricăror salariați ai Asociației);

7.25.5. aprobă organizarea internă a Asociației, inclusiv înființarea / organizarea / funcționarea / desființarea de organisme interne ale Asociației în funcție de specializare sau de necesitățile de organizare internă (comisii, departamente, birouri, compartimente etc.);

7.25.6. elaborează regulamentul intern al Asociaţiei;

7.25.7. poate elabora și impune membrilor Asociației reguli privind conducerea și desfășurarea activităților din cadrul Asociației în condiții de bună etică și conformitate cu legea, inclusiv sub forma unui cod de etică și conformitate;

7.25.8. dispune asupra acordării de premii, gratificaţii etc., în limita disponibilităţilor;

7.25.9. poate elibera mandate de reprezentare anumitor persoane în măsură să reprezinte Asociaţia în diferite situaţii, domenii;

7.25.10. aprobă cooptarea de noi membri în Asociație, în condițiile și în conformitate cu regulile reglementate prin lege și statut, și stabilește procedura (inclusiv conținutul formularelor tipizate) pentru depunerea și soluționarea cererilor de dobândire a calității de membru;

7.25.11. dispune excluderea membrilor din Asociație, în condițiile și în conformitate cu regulile reglementate prin lege și statut;

7.25.12. dispune suspendarea Președintelui, în condițiile și în conformitate cu regulile reglementate prin statut;

7.25.13. numește și împuternicește persoana responsabilă cu întocmirea, semnarea și depunerea declarației privind beneficiarii reali ai Asociației, conform reglementărilor legale aplicabile;

7.25.14. organizează convocarea Adunării Generale (în situațiile în care responsabilitatea convocării aparține Consiliului Director conform statutului) și organizează ținerea ședințelor Adunării Generale, inclusiv determinarea eligibilității și depunerii în termen a candidaturilor pentru poziția de membru în Consiliul Director, stabilirea conținutului și tipărirea buletinelor de vot (pentru ședințele Adunării Generale în care votul se exprimă în această modalitate), și centralizarea și numărarea voturilor exprimate în Adunarea Generală;

7.25.15. constată imposibilitatea Președintelui, Vicepreședintelui sau/și Secretarului de a-și exercita rolul datorită unor motive legale sau statutare;

7.25.16. îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege sau stabilite de Adunarea Generală în competența sa, care nu sunt de competența exclusivă a altor organe sau/și care nu sunt prevăzute în mod expres în statut dar sunt necesare pentru buna desfășurare a activității Asociației.

7.26. Consiliul Director poate împuternici anumite persoane pentru a îndeplini unele atribuții, precum anumite operațiuni sau categorii de operațiuni determinate.

7.27. Consiliul Director elaborează și prezintă Adunării Generale, anual, raportul de activitate pentru anul calendaristic anterior, și supune votului Adunării Generale hotărârea de aprobare a raportului de activitate și hotărârea de descărcare de gestiune a membrilor Consiliului Director pentru exercițiul anului calendaristic anterior. În cazul în care Adunarea Generală respinge raportul de activitate, Consiliul Director se dizolvă.

7.28. Oricare membru al Consiliului Director poate fi remunerat de către Asociație pentru mandatul deținut în cadrul Consiliului Director sau/și pentru îndeplinirea atribuțiilor stabilite în conformitate cu prevederile prezentului statut în sarcina acestuia, în baza unei hotărâri a Adunării Generale care aprobă remunerarea acestuia și stabilește cuantumul remunerației sau modalitatea de stabilire a cuantumului remunerației, și în temeiul unui contract de mandat încheiat în scris.

Ședințele Consiliului Director

7.29. Consiliul Director se întruneşte la convocarea Președintelui sau a cel puțin 4 din membrii săi, cel puţin o dată pe semestru, precum și ori de câte ori este nevoie.

7.30. Dispozițiile art. 6.5 - art. 6.8 sunt aplicabile în mod corespunzător și în ceea ce privește convocarea și desfășurarea ședințelor Consiliului Director, cu excepția termenului de 30 de zile prevăzut la art. 6.5, care va fi de 10 zile. În cazul în care toți membrii Consiliului Director sunt prezenți, și dacă nici unul dintre ei nu se opune, toți membrii Consiliului Director pot conveni să ţină o ședință a Consiliului Director şi să ia orice hotărâre de competenţa Consiliului Director, fără respectarea formalităţilor cerute pentru convocarea Consiliului Director.

7.31. Ședința Consiliului Director este condusă de către Preşedinte iar, în lipsa acestuia, de către Vicepreşedinte, respectiv de către Secretar în absența Vicepreședintelui.

7.32. Un membru al Consiliului Director poate fi reprezentat în ședința Consiliului Director de către un alt membru al Consiliului Director care are o împuternicire scrisă şi semnată de către membrul în numele căruia votează. Un membru al Consiliului Director poate reprezenta cel mult un alt membru al Consiliului Director. O copie a împuternicirii se ataşează procesului-verbal al şedinţei Consiliului Director.

7.33. Consiliul Director este statutar în prezenţa a cel puţin 5 dintre membrii săi (prezenți personal sau prin reprezentant).

7.34. Fiecare membru al Consiliului Director dispune de un vot privind fiecare chestiune supusă dezbaterii.

7.35. Deciziile Consiliului Director se adoptă prin vot deschis, cu majoritatea simplă a voturilor exprimate de membrii prezenți (personal sau prin reprezentant) la ședință. În cazul unui vot paritar, votul Preşedintelui este decisiv (respectiv votul Vicepreședintelui, dacă Președintele este absent, sau votul Secretarului, dacă Președintele și Vicepreședintele sunt absenți).

7.36. Asupra fiecărei chestiuni supuse dezbaterii, fiecare membru al Consiliului Director prezent (personal sau prin reprezentant) la ședință va fi obligat să-și exercite votul, fie sub formă de "pentru", fie sub formă de "împotrivă", nefiind posibilă abținerea.

7.37. Întrunirea oricăror membri ai Consiliului Director cu încălcarea dispozițiilor legale și statutare privind convocarea ședinței Consiliului Director, sau cu încălcarea condițiilor de cvorum pentru ținerea ședinței, cauzează în mod automat invalidarea întrunirii precum și nulitatea absolută a oricăror decizii adoptate în cadrul întrunirii.

7.38. Prezența la ședința Consiliului Director, precum și deliberările şi deciziile Consiliului Director se consemnează într-un proces-verbal de şedinţă de către Secretar, care se semnează (sau, se aprobă prin corespondență scrisă) de către toți membrii care au fost prezenți, la finalul ședinței. Sub sancțiunea nulității absolute a oricăror decizii adoptate în cadrul ședinței, la procesul-verbal de ședință se vor anexa dovezile îndeplinirii cerințelor de convocare a ședinței Consiliului Director și împuternicirile emise de către membrii care au participat la ședință prin reprezentant.

7.39. Deciziile propriu-zise adoptate de către Consiliul Director, conform procesului-verbal, pot fi consemnate separat într-o hotărâre a Consiliului Director, semnată de Președinte și Secretar. Hotărârea va fi semnată de Președinte și Secretar în maxim 3 zile de la data procesului-verbal de ședință, și va fi transmisă imediat către toți membrii Consiliului Director, care vor putea formula obiecțiuni față de conținutul hotărârii în termen de 24 de ore de la primirea hotărârii, urmând ca, în lipsa oricăror obiecțiuni ridicate în termen, hotărârea să rămână definitivă.

7.40. Asupra fiecărei cereri privind dobândirea calității de membru (asociat sau neasociat), aflată sub responsabilitatea Consiliului Director conform statutului, Consiliul Director se pronunță prin:

7.40.1. admitere, în cazul în care cererea îndeplinește condițiile prevăzute de lege și de statut;

7.40.2. respingere, la libera apreciere a Consiliului Director, fără a fi necesară o motivare sau justificare.

7.41. Asupra fiecărei cereri privind dobândirea calității de membru (asociat sau neasociat), aflată sub responsabilitatea Consiliului Director conform statutului, fiecare membru al Consiliul Director prezent (personal sau prin reprezentant) la ședință își poate exprima votul în una dintre următoarele modalități:

7.41.1. "pentru", caz în care votul este considerat pozitiv, în sensul admiterii cererii;

7.41.2. "împotrivă", caz în care votul este considerat negativ, în sensul respingerii cererii;

7.41.3. "veto", caz în care cererea respectivă este automat respinsă de către Consiliul Director.

Dizolvarea Consiliului Director

7.42. Consiliul Director se dizolvă în condițiile reglementate prin prezentul statut.

7.43. În sensul prezentului statut, dizolvarea Consiliului Director semnifică încetarea oricăror activități ale Consiliului Director, cu excepția actelor, faptelor și operațiunilor necesare pentru:

7.43.1. protejarea și conservarea existenței juridice și a patrimoniului Asociației;

7.43.2. îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor legale ale Asociației față de autorități publice (inclusiv, după caz, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Primăria Mun. București sau alte Primării ori compartimentele acestora, Ministerul Justiției – Registrul Beneficiarilor Reali sau Registrul Național ONG, instanțe de judecată inclusiv Judecătoria competentă pentru ținerea Registrului asociaţiilor şi fundaţiilor relevant pentru Asociație);

7.43.3. continuarea sau finalizarea în bune condiții a activităților curente desfășurate de către Asociație, dacă pentru acestea este necesară o decizie sau dispoziție a Consiliului Director;

7.43.4. prevenirea unei pagube iminente semnificative, de natură patrimonială sau nepatrimonială, care amenință Asociația sau membrii săi;

7.43.5. convocarea și ținerea Adunării Generale pentru alegerea membrilor Consiliului Director (noi, sau cei existenți).

7.44. În termen de maxim 5 zile de la dizolvarea Consiliului Director, Consiliul Director sau Președintele va emite și va transmite un Convocator, în conformitate cu regulile stabilite prin lege și statut, pentru ținerea unei Adunări Generale extraordinare nu mai târziu de 45 de zile de la data Convocatorului, având ca ordine de zi alegerea membrilor Consiliului Director (noi, sau cei existenți).

7.45. Pe durata dizolvării, activitățile Consiliului Director vor fi limitate, în măsura maximă posibilă, la operațiunile prevăzute la art. 7.43.5., în mod excepțional Consiliul Director fiind obligat să desfășoare activitățile prevăzute la art. 7.43.1 – 7.43.4, după cum va fi necesar.

7.46. Mandatele tuturor membrilor Consiliului Director dizolvat, precum și starea de dizolvare a Consiliului Director, vor înceta la data adoptării unei hotărâri de către Adunarea Generală prevăzută la art. 7.44.

7.47. În cazul survenirii dizolvării Consiliului Director conform prezentului statut, Consiliul Director este obligat să constate în scris survenirea dizolvării Consiliului Director, precum și să procedeze în conformitate cu dispozițiile prezentei secțiuni.

Componența nominală a Consiliului Director

7.48. La data adoptării prezentului statut, Consiliul Director este compus din următoarele persoane:

[anonimizat pentru protejarea datelor cu caracter personal]

8. PREȘEDINTELE

8.1. Preşedintele acționează ca împuternicit al Consiliului Director cu funcții executive pentru încheierea de acte juridice în numele şi pe seama Asociaţiei sau pentru îndeplinirea de alte atribuţii prevăzute în statut sau stabilite de Adunarea Generală. În acest sens, Președintele reprezintă Asociația în relațiile cu terții și o angajează legal, prin semnătura sa, în raporturile juridice, economice sau de oricare altă natură, pentru implementarea deciziilor adoptate în prealabil de către Consiliul Director.

8.2. Președintele va putea să întreprindă, cu diligența unui bun administrator, toate și oricare acte, fapte și operațiuni pentru implementarea unei decizii adoptate în prealabil de către Consiliul Director, deținând mandat special în acest sens conform prezentului statut, și nefiind necesar un mandat special separat sau suplimentar.

8.3. Președintele nu va acționa în numele și pe seama Asociației (pentru încheierea de acte juridice sau în orice altă modalitate) pentru niciun scop, altul decât implementarea deciziilor adoptate în prealabil de către Consiliul Director.

8.4. Prin excepție de la prevederile art. 8.3, Consiliul Director poate (prin decizie a Consiliului Director) să delege către Președinte responsabilitatea pentru anumite atribuții, operațiuni sau categorii de operațiuni determinate, care pot include, cu titlu exemplificativ, operațiuni administrative sau încheierea unor acte juridice de valoare redusă, după cum va fi stabilit prin decizia Consiliului Director, și în privința cărora Președintele va putea acționa la libera sa apreciere (fără a fi necesară aprobarea prealabilă a Consiliului Director), dar în mod permanent cu diligența unui bun administrator. În toate cazurile, cu ocazia fiecărei ședințe a Consiliului Director, Președintele va prezenta Consiliului Director toate actele juridice încheiate de către Președinte în conformitate cu dispozițiile prezentului articol între data ultimei ședințe a Consiliului Director și data curentă.

8.5. Președintele va înainta Consiliului Director de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la primire, orice comunicare scrisă sau verbală primită de Președinte de la terți sau de la membrii Asociației, care vizează Asociația sau oricare membru al acesteia, și care excede sarcinilor pe care Președintele le poate îndeplini la libera sa apreciere conform art. 8.4, în special comunicări emise de autorități publice.

Atribuțiile Președintelui

8.6. Președintele are următoarele atribuții:

8.6.1. poate convoca Adunarea Generală;

8.6.2. prezidează şedinţele Adunării Generale;

8.6.3. prezidează ședințele Consiliului Director;

8.6.4. îndeplinește deciziile Consiliului Director, sub rezerva legalității acestora;

8.6.5. urmărește îndeplinirea deciziilor Consiliului Director, atunci când îndeplinirea acestora este acordată în responsabilitatea altor persoane în conformitate cu regulile prevăzute în statut;

8.6.6. urmărește îndeplinirea și punerea în aplicare a hotărârilor Adunării Generale;

8.6.7. răspunde de activitatea administrativă a Asociației, în conformitate cu regulamentele și procedurile stabilite prin decizia Consiliului Director.

8.7. În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele adoptă dispoziţii şi poate să delege către terți responsabilitatea pentru anumite operațiuni determinate. În lipsa Președintelui, sau în cazul în care, în mod temporar, Președintele nu își poate exercita rolul datorită unor motive legale sau statutare, atribuțiile acestuia sunt îndeplinite de către Vicepreşedinte, în limitele competenţelor stabilite de statut sau delegate de Președinte.

Suspendarea Președintelui

8.8. În cazul în care Președintele acționează în mod vădit și obiectiv cu încălcarea dispozițiilor legale sau cu încălcarea statutului, iar această împrejurare afectează în mod substanțial funcționarea Asociației, Consiliul Director poate adopta, cu votul pozitiv a cel puțin 5 membrii ai Consiliului Director, o hotărâre prin care să dispună suspendarea Președintelui cu efect imediat.

8.9. Hotărârea de suspendare se comunică Președintelui prin oricare mijloc care asigură transmiterea textului hotărârii şi confirmarea primirii, incluzând în mod expres prin email.

8.10. Din momentul primirii hotărârii de suspendare, Președintele nu va mai exercita nicio atribuție aferentă acestei calități, sub sancțiunea răspunderii pentru daunele cauzate Asociației.

8.11. În termen de maxim 5 zile de la emiterea hotărârii de suspendare, Consiliul Director va emite și va transmite un Convocator, în conformitate cu regulile stabilite prin lege și statut, pentru ținerea unei Adunări Generale extraordinare nu mai târziu de 45 de zile de la data Convocatorului, prin care:

  • va aduce la cunoștința Adunării Generale hotărârea de suspendare a Președintelui;
  • va comunica toate informațiile, detaliile și dovezile care au stat la baza adoptării hotărârii de suspendare a Președintelui;
  • va supune votului Adunării Generale hotărârea de revocare a Președintelui.

8.12. Dacă Adunarea Generală, convocată conform art. 8.11 pentru a decide asupra asupra hotărârii de revocare a Președintelui, aprobă revocarea Președintelui, Consiliul Director convoacă o nouă Adunare Generală având ca ordine de zi alegerea unui nou Președinte, în conformitate cu regulile prevăzute în statut, dispozițiile art. 7.19 privind vacanța poziției de Președinte fiind aplicabile până la acel moment.

8.13. Dacă Adunarea Generală, convocată conform art. 8.11 pentru a decide asupra asupra hotărârii de revocare a Președintelui, respinge revocarea Președintelui, atunci, prin efectul aceleași hotărâri a Adunării Generale, Consiliul Director este dizolvat în mod automat.

9. VICEPREȘEDINTELE

9.1. Vicepreședintele are următoarele atribuții:

9.1.1. îndeplinește toate atribuțiile Președintelui, dacă Președintele nu își poate exercita rolul datorită unor motive legale sau statutare, conform constatării Consiliului Director;

9.1.2. îndeplinește acele atribuții ale Președintelui pe care Președintele nu le poate îndeplini în mod temporar datorită absenței sau incapacității temporare;

9.1.3. îndeplinește oricare alte atribuţii prevăzute de lege sau stabilite de Președinte, Consiliul Director sau de către Adunarea Generală în responsabilitatea sa.

10. SECRETARUL

10.1. Secretarul are următoarele atribuții:

10.1.1. îndeplinește toate atribuțiile Vicepreședintelui, dacă Vicepreședintele nu își poate exercita rolul datorită unor motive legale sau statutare, conform constatării Consiliului Director;

10.1.2. îndeplinește acele atribuții ale Vicepreședintelui pe care Vicepreședintele nu le poate îndeplini în mod temporar datorită absenței sau incapacității temporare;

10.1.3. este responsabil pentru activitățile de secretariat privind ședințele Consiliului Director și ale Adunării Generale, inclusiv pentru organizarea și desfășurarea formalităților de convocare și ținere a ședințelor, redactarea și distribuirea documentelor de ședință (minută, proces-verbal, hotărâre etc.);

10.1.4. depune documentele necesare la autorități, conform obligațiilor legale în vigoare, inclusiv, după caz, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Primăria Mun. București sau alte Primării ori compartimentele acestora, Ministerul Justiției – Registrul Beneficiarilor Reali sau Registrul Național ONG, instanțe de judecată inclusiv Judecătoria competentă pentru ținerea Registrului asociaţiilor şi fundaţiilor relevant pentru Asociație, sau, după caz, urmărește depunerea acestor documente în cazul în care responsabilitatea pentru depunere aparține altor persoane;

10.1.5. acționează ca persoană de contact în relația cu Colegiul;

10.1.6. gestionează corespondența desfășurată între Asociație și terți, sau, după, caz, supraveghează gestionarea corespunzătoare a corespondenței, dacă responsabilitatea privind corespondența este delegată altor persoane în conformitate cu dispozițiile statutului;

10.1.7. îndeplinește oricare alte atribuţii prevăzute de lege sau stabilite de Președinte, Consiliul Director sau de către Adunarea Generală în responsabilitatea sa.

10.2. În exercitarea atribuţiilor sale, Secretarul adoptă dispoziţii şi poate să delege către terți responsabilitatea pentru anumite operațiuni determinate, cu acordul prealabil al Președintelui, Vicepreședintelui sau al Consiliului Director.

11. CENZORUL

11.1. Controlul financiar intern al Asociației se exercită de către cenzor, care va îndeplini responsabilitățile reglementate de dispozițiile legale aplicabile și, după caz, alte dispoziții și responsabilități date de Adunarea Generală cu respectarea legii.

11.2. La data adoptării prezentului statut, cenzorul Asociației este

[anonimizat pentru protejarea datelor cu caracter personal]

12. DIZOLVAREA ȘI LICHIDAREA ASOCIAŢIEI

12.1. Dizolvarea Asociaţiei intervine:

12.1.1. de drept, pentru:

12.1.1.1. imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită Asociația, dacă în termen de un an de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop;

12.1.1.2. imposibilitatea constituirii Adunării Generale sau a Consiliului Director în conformitate cu statutul, dacă această situaţie durează mai mult de un an de la data la care, potrivit acestuia, Adunarea Generală sau, după caz, Consiliul Director trebuia să se constituie;

12.1.1.3. reducerea numărului de asociaţi sub limita stabilită de lege, dacă acesta nu a fost complinit timp de 3 luni;

12.1.1.4. alte situații prevăzute de lege.

12.1.2. prin hotărâre judecătorească, când:

12.1.2.1. scopul sau activitatea Asociaţiei au devenit ilicite sau contrare ordinii publice;

12.1.2.2. realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;

12.1.2.3. se urmăreşte alt scop decât cel pentru care a fost constituită Asociația;

12.1.2.4. Asociația a devenit insolvabilă;

12.1.2.5. alte situaţii prevăzute de lege.

12.1.3. prin hotărârea Adunării Generale, cu majoritatea absolută a membrilor asociați.

12.2. În cazul dizolvării Asociaţiei, Adunarea Generală sau, după caz, instanţa, va numi lichidatorii. Odată cu numirea lichidatorilor mandatul Consiliului Director încetează.

12.3. Lichidatorii au obligaţia continuării operaţiunilor juridice în curs, încasării creanţelor, plăţii creditorilor, transformării activului în bani etc. cu respectarea condiţiilor legale şi vor putea realiza operaţiuni noi numai în măsura în care acestea sunt necesare finalizării celor aflate în derulare. De asemenea, vor conserva documentele Asociaţiei şi vor întocmi un registru cu toate operaţiile lichidării, în ordinea efectuării acestora.

12.4. Destinaţia bunurilor, în condiţiile în care a intervenit dizolvarea/lichidarea Asociaţiei, este de competenţa Adunării Generale şi/sau a legii, fiind preferată în toate cazurile, asociația elevilor și profesorilor sau oricare altă asociație care își propune sprijinirea Colegiului.

12.5. Asociaţia își pierde capacitatea de folosință de la data radierii din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.

13. PREVEDERI FINALE

13.1. Modificarea prezentului statut produce efecte juridice de la data înregistrării ei în Registrul asociațiilor și fundațiilor.

13.2. Prezentul statut se completează cu dispozițiile OG 26/2000, precum şi cu dispoziţiile actelor normative cu incidenţă în domeniu.

13.3. Asupra prezentului statut nu pot dispune decât Adunarea Generală şi legea. În caz de conflict, prevederea imperativă a legii are întâietate asupra dispozițiilor statutare. Prevalenţa constituţiei şi a tratatelor internaţionale ratificate de România operează de plin drept.

13.4. Controlul activităţii economico-financiare va fi efectuat în conformitate cu prevederile OG 26/2000 și, după caz, a altor dispoziții date de Adunarea Generală cu respectarea legii.

13.5. Celelalte date solicitate a fi incluse în statut, sub sancțiunea nulității absolute, prin dispozițiile imperative ale OG 26/2000 sunt următoarele:

13.5.1. Patrimoniul inițial, la constituire, obținut și subscris prin contribuția financiară a membrilor fondatori a fost de 1.200 lei.

13.5.2. Componența primei Adunări Generale - membrii fondatori:

[anonimizat pentru protejarea datelor cu caracter personal]

13.5.3. Componența primului Consiliu Director:

[anonimizat pentru protejarea datelor cu caracter personal]

13.5.4. Cenzorul inițial al Asociației:

[anonimizat pentru protejarea datelor cu caracter personal]

13.5.5. Persoana împuternicită inițial să desfășoare procedura de dobândire a personalității juridice:

[anonimizat pentru protejarea datelor cu caracter personal]

13.5.6. La data adoptării prezentului Statut, membrii Asociației, care compun și Adunarea Generală a Asociației, sunt următorii:

[anonimizat pentru protejarea datelor cu caracter personal]

DREPT MĂRTURIE privind aprobarea prezentului statut, membrii Asociației sus-menționați semnează după cum urmează:

[anonimizat pentru protejarea datelor cu caracter personal]